Cuvântarea IPS Bartolomeu la instalarea în scaunul de Mitropolit al Albei, Crişanei şi Maramureşului Preafericite Părinte Patriarh, Domnule Preşedinte al României, Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnilor reprezentanţi ai autorităţilor civile, militare şi academice Onoraţi membri ai Sfântului Sinod, Preasfinţite şi frate Episcop Florentin, Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi, Preacuvioase Maici, Iubiţi credincioşi, Cu doar câteva luni în urmă formulam afirmaţia că nu e important să faci istorie, ci s’o foloseşti atunci când ea ţi se oferă. La 4 noiembrie 2005, opt ierarhi din Transilvania au folosit o astfel de ofertă – ivită ca din senin, aşa cum suflă de obicei Duhul Sfânt – şi au propus Sfântului Sinod înfiinţarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, invocând în principal raţiuni de ordin pastoral-misionar. Aşa cum se ştie, Sfântul Sinod a aprobat-o în aceeaşi zi, pentru ca la 18 ianuarie 2006 să-i definească denumirea, teritorialitatea şi locul ei în diptice. La 1 martie 2006 Adunarea Naţională Bisericească a aprobat înscrierea ei în articolul 5 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, oferta istoriei devine ea însăşi istorie. Ea se integrează în dinamica mântuirii prin Biserica lui Hristos, aşa cum braţele fiicei lui Faraon îl purtau pe pruncul Moise, de abia salvat din apele Nilului, adică pe cel ce avea să se coboare din muntele Sinai purtând pe braţe Tablele Legii. Înfiinţarea acestei Mitropolii în zona centrală şi nordică a Transilvaniei nu este altceva decât trezirea rădăcinilor ei. Ele odrăslesc astăzi dintr’un singur trunchi, într’un pom cu patru braţe, în roditoarea livadă a Bisericii Ortodoxe Române. Adânc înfipte în pământul transilvan, rădăcinile ei îşi revendică obârşii străvechi, începând cu secolul al IX-lea, de la Dăbâca lui Gelu la Perii lui Dragoş, de la Arhiepiscopul Ghelasie de la Râmeţii anului 1377 până la Mitropolitul Daniil al Feleacului din 1488, de la Vadul lui Ştefan cel Mare, cu episcopul Ioan din 1523, până la Alba Iulia, capitala lui Mihai Viteazul, cu Mitropolitul Ioan de la Prislop în 1595. În acest timp, Ortodoxia din Sudul Transilvaniei s’a bucurat de asistenţa canonică a mitropoliţilor din Ţara Românească, păstrând legătura cu Biserica de peste munţi. Momentul ei istoric s’a ivit în 1848 , când Andrei Şaguna, ales ca episcop la Turda, dar cu ochii şi inima la centrul vlădicesc din Alba Iulia – desfiinţat în 1701– a întemeiat Mitropolia Ardealului, cu sediul la Sibiu. Statura înaltă a acestui mare Mitropolit rămâne în veneraţia noastră şi prin aceea că, împins la periferia principatului transilvan de către curtea imperială din Viena, a ştiut să facă din mărginime o adevărată auroră de iradiere spirituală şi culturală asupra tuturor oropsiţilor care trăiau ca străini în propria lor ţară. El, Şaguna, ne-a învăţat că nu geografia configurează personalitatea, ci personalitatea este aceea care îi conferă geografiei orizonturi, culoare şi relief. Mitropolia de astăzi a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului vine să plinească şi rânduielile sfintelor canoane ale Bisericii Universale, potrivit cărora organizarea bisericească urmează îndeaproape evoluţia administrativă politico-statală. Ca atare, un sediu mitropolitan trebuie să fiinţeze în oraşul-metropolă al unei provincii, adică acolo unde contactele sociale şi circulaţia valorilor înlesnesc misiunea eclesială. Dacă în secolul al XVII-lea centrul administrativ al Ardealului era în Alba Iulia, fapt atestat şi de prezenţa vechiului centru mitropolitan, Clujul este oraşul care, cu vremea, a devenit metropola administrativă, socială, culturală şi economică a Transilvaniei. Chiar dacă această calitate nu i-a fost conferită formal de către administraţia statală, iată că i-o conferă, astăzi, Biserica, printr’un act de complemen-taritate civică. Nu poate fi vorba de orgolii provinciale sau de patriotism local. Actuala Mitropolie este plinirea unui vis al poetului Octavian Goga, răşinărean de obârşie, cel care, încă din 1921, dorea ca viitoarea biserică episcopală din Cluj să devină catedrală mitropolitană sub păstorirea ctitorului Nicolae Ivan. Visul s’a perpetuat până în zilele noastre în conştiinţa universitarilor şi literaţilor clujeni care, iată, îl sărbătoresc aici împreună cu noi şi laolată cu miile de credincioşi veniţi, în frunte cu preoţii lor, din cele opt judeţe ale Mitropoliei. Cu toate acestea, principala raţiune pentru înfiinţarea noii Mitropolii este aceea de a dinamiza activitatea pastoral-misionară în această zonă pluriconfesională şi multiculturală, cu deschidere directă spre Europa şi din Europa, activitate la care ne obligă provocările lumii contemporane. Or, pentru aceasta era nevoie de o reorganizare a structurilor eclesiale din Transilvania, respectând glorioasa tradiţie sibiană şi totodată aderând la înnoirile de sub aripa Duhului Sfânt. O mitropolie nu este o unitate administrativă propriu-zisă, ci o suprastructură canonică prin care se exercită principiul sinodalităţii într’o anumită zonă, în sensul că episcopii sufragani nu pot lua nici o hotărâre importantă fără încuviinţarea proestosului, dar nici acesta fără acordul lor. Aşadar, prima noastră grijă va fi aceea de a restaura relaţia normală dintre două principii aparent contradictorii: autonomia eparhială, pe de o parte, şi colegialiatea sinodală, pe de alta, relaţie care se concretizează prin transparenţă, comunicare, comuniune şi conlucrare. În acest fel va fi mult mai uşor, de pildă, ca orice iniţiativă sau lucrare bună dintr’o eparhie să fi adoptată, prin consens, de către celelalte eparhii din cuprinsul Mitropoliei, cu perspectiva de a fi adoptată, tot prin consens, la scara întregii Patriarhii. De asemenea, pot fi promovate şi alte numeroase programe pastorale, precum: generalizarea simbiozei dintre cult şi cultură; modernizarea mijloacelor de evanghelizare; intercomuniunea liturgică; cursuri intensive pentru iniţierea şi desăvârşirea preoţilor în arta duhovniciei; revitalizarea conlucrării dintre centrele eparhiale şi parohii; promovarea dialogului cu intelectualitatea laică. E de dorit ca din această nouă Mitropolie să pornească şi semnalele unei mai bune aşezări a criteriilor de promovare în treptele episcopatului, pe potriva legii stabilite de însuşi Domnul ca răspuns la provocarea fiilor lui Zevedei. Legitima aspiraţie la un rol conducător în Biserică trebuie să aibă drept motivaţie lăuntrică nu foamea de putere, ci setea de slujire. Nu în ultimul rând vom milita pentru eliminarea mult prea omeneştilor reziduuri ale mentalităţilor politicianiste, chiar dacă sunt periferice, şi pentru restaurarea stilului eclesiastic în comportamentul şi limbajul clerului de pe orice treaptă. În acest sens, primul punct de sprijin vor fi recentele hotărâri ale Sfântului Sinod asupra amendării articolelor 129-132 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care urmează să fie aplicate în litera lor. Noua Mitropolie îşi propune, de asemenea, dezvoltarea şi înnobilarea relaţiilor ecumenice în spiritul respectului reciproc şi al iubirii comune pentru acelaşi Domn Iisus Hristos. La acest capitol nu trebuie trecut cu vederea faptul că în metropola Cluj-Napoca coexistă şi activează nu mai puţin de cinci episcopi ai Bisericilor istorice: ortodox, greco-catolic, reformat, luteran şi unitarian, cărora li se adaugă un vicar romano-catolic. Eu, ca mai-bătrân, cred că va trebui să ne aducem aminte de vremurile dictaturii comuniste, când toate cultele tolerate pe atunci, creştine şi necreştine, s’au înţeles să se alcătuiască în ceea ce s’a numit ecumenism intern, ca modalitate nu doar de supravieţuire, dar şi de rezistenţă. Ateismul, ca regim politic, a trecut, dar intrăm în zodia altor confruntări şi vom simţi nevoia de a fi iarăşi împreună. În acest context, benefică ar putea fi şi reluarea conferinţelor teologice interconfesionale; un factor coagulant îl văd în Universitatea Babeş-Bolyai, singura instituţie europeană de învăţământ superior în a cărei structură se află patru Facultăţi de Teologie (Ortodoxă, Greco-Catolică, Protestantă şi Romano-Catolică) precum şi un Centru de Studii Iudaice. Faptul că în Transilvania există, de acum, două centre mitropolitane nu poate fi decât o invitaţie la frăţeasca lor angajare în problemele majore ale întregii provincii. Iată, primul exemplu de acest fel este recenta problemă a recuperării patrimoniului Fundaţiei Gojdu, care-i angajează deopotrivă pe ierarhii din cele trei mitropolii ale Transilvaniei şi Banatului şi care nu poate fi rezolvată decât laolaltă. (În treacăt fie spus, noua Mitropolie transilvană a luat fiinţă în 2005, la 4 noiembrie, şi tot într’o zi de 4 noiembrie, a anului 1869, marele mecenat Emanoil Gojdu şi-a semnat celebrul Testament). Preafericite Părinte Patriarh, Dumnezeu v’a hărăzit, printre multe altele, şi misiunea de a celebra, în decurs de douăzeci de ani, înfiinţarea a patru mitropolii,: a Basarabiei, a Europei Centrale şi de Nord, a Europei Occidentale şi Meridionale, şi acum, iată, pe a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Noi, ierarhii titulari şi vicari din această Mitropolie, laolaltă cu protopopii, preoţii, călugării, călugăriţele şi cu cele două milioane şi jumătate de credincioşi, vă mulţumim pentru înţelepciunea, răbdarea şi tactul părintesc cu care aţi sprijinit înfiinţarea ei, precum şi procedurile statutare adiacente, într’o atmosferă viciată de împotriviri. Le-aţi depăşit şi ne-aţi ajutat să le depăşim, cu încrederea că nimic bun nu se face fără luptă şi jertfe. Tot Preafericirii Voastre vă datorăm patronajul Maicii Domnului, a cărei icoană făcătoare de minuni este adusă acum pentru a doua oară din Mânăstirea Nicula în această cetate de scaun. Având în faţă un singur praznic, al Bunei Vestiri, şi cumpănit între îndatorirea de de a face două instalări, pe a noului Episcop al Giurgiului şi pe aceea a Mitropolitului de pe Someş, aţi hotărât prioritatea Clujului. De asemenea, vă mulţumim pentru osteneala de a veni aici, sub sfânta povară a celor 91 de ani, spre a încununa un capitol înnoitor al vieţii noastre religioase. Personal, vă sunt recunoscător şi pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat. Trăiesc şi eu bucuria zilei de astăzi, iar bucuria mea nu este altceva decât cântecul unei lebede care, înainte de a merge „printre trestii să se culce”, este de pe acum încredinţată că un lung şir de aripi albe vor luneca în urma ei, gata de zbor, sub cerul istoriei transilvane. Sărbătoarea Bunei Vestiri, 2006